EXTREM DE BOGATĂ, FLORA DIN DELTA DUNĂRII ARE TREI COMPONENTE PRINCIPALE:

1. Plantele cu frunze plutitoare
În această categorie intră nufărul alb (Castalia alba), nufărul galben (Nuphar luteum), iarba broaştelor (Hydrocharis morsusrane), ciulinii de baltă (Trapa natans), limba apei (Potamogeton natans), rizacul (Stratiotes aloides).

2. Plantele riverane şi de plaur
Aici putem enumera: stuful (genul Phragmites) (în proporţie de aproximativ 80%) şi papura (genul Typha) - 20%, feriga de apă (Nephrodium thelypteris), măcrişul (Rumex hidrolapatum), floarea de „nu-mă-uita” (Myosotis palustris), izma broaştei (Mentha aquatica), cucuta de apă (Cicuta virosa).

Plaurii sunt insule plutitoare, formate dintr-un amestec de rădăcini, ierburi, stuf, resturi organice şi sol. Un rol important în constituirea plaurilor îl au rizomii de stuf (tulpinile subterane), în care se acumulează gaze, fapt care duce la ridicarea stratului respectiv şi ruperea lui, ca urmare a acţiunii valurilor. Grosimea lor variaza între 0,50 şi 1,50 m. Plaurii ocupă, în Delta Dunării, o suprafaţă întinsă, iar în funcţie de nivelul apei şi de grosimea lor, ei pot fi:

• mobili (se deplasează pe lacuri la voia întâmplării, sub acţiunea vântului şi a curenţilor de apă)
• împotmoliţi, în zonele mai puţin adânci, atunci când nivelul apei este mic;
• fixaţi de alţi plauri împotmoliţi, sub care există un strat de apă ce reprezintă un excelent habitat pentru anumite specii de peşti, cum ar fi: somn, crap, caras etc.

Cea mai largă dezvoltare a plaurului se găseşte în complexul lacustru Roşu-Puiu-Lumina. Dinamica plaurilor este foarte periculoasă, deoarece pot ajunge să închidă canale de apă şi să îngreuneze navigaţia. Un alt neajuns este faptul că plasele pescarilor pot fi târâte sau rupte de aceşti plauri mobili. Căile de acces obturate se eliberează mai greu, iar când plaurii sunt bine împotmoliţi, singura soluţie este tăierea, cu fierăstrăul, a unor culoare înguste pentru trecerea lotcilor.

3. Plante de uscat
În această familie intră: salcia alba (Salix alba), plopul (Populus), arinul (Alnus), frasinul (Fraxinus), pădurile combinate de pe grinduri.

Chiar dacă Rezervaţia Biosfera Delta Dunării nu este nici intre cele dintâi ca înfiinţare şi nici dintre cele mai întinse rezervaţii ale biosferei de pe Pământ, ea se află, totuşi, pe locul 5 între zonele umede ale Terrei şi pe locul 2 în Europa. Totodată, Rezervaţia Biosfera Delta Dunării este considerată a treia ca importanţă ecologică din întreaga lume.

Cel mai mare ţinut mlăştinos din Europa, Delta cuprinde una dintre cele mai mari întinderi de stufăriş din lume: este dominată, de fapt, de stuful care formează insule fixe sau plutitoare de vegetaţie (plaurii descrişi mai sus). Pe lângă stuf, există numeroase alte plante (papura, feriga de apă, măcrişul, izma broaştei, cucuta de apă, rogozul, menta, troscotul, salcia pitică). Suprafeţele nisipoase ale Deltei sunt acoperite cu iarbă şi alte specii de stepă: salcia albă, plopul, arinul, frasinul, pădurile combinate de pe grinduri. Luciul apei este populat de nenumărate specii de plante cu frunze plutitoare: nufărul alb, nufărul galben, iarba broaştelor, ciulinele de apă, limba apei, rizacul, cornacul, cosorul.




1. Peşti
Delta Dunării este considerată un adevărat paradis al faunei. 98% din fauna acvatică europeană vieţuieşte aici, întreaga faună de odonate, de lepidoptere acvatice şi de moluşte gasteropode din Europa. Amfibienii sunt reprezentaţi prin două specii de caudate şi şase specii de anure, iar reptilele prin opt specii, majoritatea şerpi (patru specii).

În Deltă trăiesc peste 110 specii de peşti, dintre care 75 de specii de apă dulce. Un loc aparte printre peştii Deltei Dunării îl ocupă sturionii marini: păstruga, morunul, nisetrul, de la care provin icrele negre (caviarul), precum şi sturionii de apă dulce: cega şi viza. Dintre peştii migratori, cel mai important loc îl ocupă scrumbia. Somnul este cel mai mare peşte care trăieşte în apele dulci din România, în Deltă recordul fiind de 400 de kg. La şalău, recordul este de 21 de kg.

Alţi peşti foarte apreciaţi de pescari sunt: ştiuca, crapul, şalăul, carasul, caracuda, avatul, bibanul, roşioara, plătica, linul. În lacurile Deltei se poate pescui la ştiucă şi biban, la crap, somn, şalău, caras etc. Pe cursul canalelor se pescuieşte, în general, la somn, crap, şalău, biban, plătică, caras. Braţele de vărsare ale Dunării sunt preferate de cegă, obletul mare, scrumbie, crap, somn, şalău, ştiucă, mreană, avat; apele mai calme sunt populate de caracudă, biban, plătică, iar apele salmastre, de biban, ştiucă, chefal şi cambulă.

Sectorul marin adăposteşte, în cea mai mare parte, populaţie de morun şi nisetru, precum şi scrumbia de Dunăre. Din Deltă provine 50% din producţia de peşte de apă dulce a României. În Delta Dunării, pescuitul este permis tot timpul anului, în afară de o perioadă de 60 zile (cu începere de la 1 aprilie, când peştii îşi depun icrele).

2. Păsări
Păsările sunt cele care au creat faima Deltei: renumele zonei se datorează celor 327 specii întâlnite aici, care reprezintă 81% din avifauna României. Dintre acestea, 218 specii cuibăresc, iar restul de 109 specii doar trec prin Deltă şi rămân pentru perioade variate de timp - toamna, iarna şi primăvară.

Păsările acvatice sunt cele mai numeroase în Deltă: 81 de specii din acestea cuibăresc şi alte 60 de specii trec prin zonă. În total, aceasta înseamnă 141 specii, adică 82% din avifauna acvatică europeană. Avifauna acvatică din Delta Dunării este alcatuită dintr-un nucleu de specii vechi, bine adaptate la mediul acvatic, la care se adaugă speciile accesorii şi speciile cosmopolite.

Nucleul avifaunei este format din 75 specii, a căror viaţă este legată de prezenţa apei. Acestea se grupează în cinci tipuri ecologice principale: specii strâns legate de apă, strict stenotope (cufundari, corcodei, furtunari, pelicani, cormorani, unele anatide), specii de stufării (toate speciile de paseriforme acvatice), specii de ţărmuri (stârci, lopătari, ţigănuşi, unele anatide), specii de pajişti hidrofile cu vegetaţie bogată continuate cu stufării (ralide), specii de ţărmuri marine (unele laride). Păsări ocrotite în Delta Dunarii:

• albe: pelicanul comun si cret, lopătarul, egreta mare şi mică, lebăda mută şi cântătoare;
• policrome: piciorongul, ciocintors, călifarul alb, călifarul rosu, vulturul codalb. Alte specii luate în urmărire, pentru a fi protejate: cocorul, şoimul dunărean, pasărea ogorului.

Dacă doriţi să admiraţi păsările Deltei, cele mai bune perioade pentru această activitate sunt lunile Aprilie-Mai şi Iunie-Septembrie. Cele mai bune locuri pentru a privi păsările se află pe lângă lacurile din Delta Dunării.

Legile din România protejează, în prezent, mai multe specii de păsări, dintre care câteva au fost declarate monumente ale naturii. Aceste specii protejate se pot împărţi în două categorii - după penajul lor:

• albe: acele păsări cu penele de un alb strălucitor - pelicanul roz, pelicanul dalmaţian, raţa, lopătarul, marea egretă albă, egreta mică, lebăda mută, pelicanul creţ şi pelicanul comun, lopătarul, egreta mare şi egreta mică, lebăda.
• multicolore: păsări ale căror pene combină albul şi negrul cu verdele, galbenul, maroul, albastru, ca de exemplu călifarul roşu, avoceta, vulturul codalb.

Zonele mlăştinoase şi inundabile adăpostesc simpaticele raţe cu ciuf, raţa cu cap roşu, gâsca sălbatică, cormoranul pigmeu, stârcul purpuriu, ţigănuşul. În timpul sezonului de iarnă, în Deltă puteţi găsi gâsca cu gât roşu, lebăda, raţa mare, lişiţa.

3. Mamifere
Majoritatea animalelor din Deltă sunt mamifere care trăiesc în zonele mai înalte, unde nu ajunge apa. Vidre, vulpi, lupi, guzgani, dihori, nurci, alături de ţestoase, vipere şi colonii de şerpi, se regăsesc îndeosebi pe insulele lacului Razim.

4. Reptile
În Delta Dunării, nisipurile adăpostesc broaşte ţestoase, vipere şi colonii de şerpi.




1. ROŞCA-BUHAIOVA (9625 ha)
Zona include o mare diversitate de biotopi reprezentativi pentru delta fluvială (plauri plutitori şi fixati, mlaştini stuficole, lacuri, grinduri fluviale, gârle naturale, terenuri inundabile, zăvoaie de sălcii etc.). Fauna prezintă o remacabilă diversitate, fiind reprezentată de mamifere: vidra (Lutra lutra), nurca (Mustela lutreola), hermelina (Mustela erminea), bizamul (Ondathra zibethica), câinele enot, vulpea, mistretul, şi păsări: prezenţa celei mai mari colonii de pelican comun (Pelecanus onocrotalus) din Europa, a coloniilor mixte de ardeidae, majoritatea speciilor de anatidae şi paseriforme caracteristice deltei precum şi de nevertebrate. Aceeaşi bogată diversitate este prezentă şi sub aspectul lumii vegetale. Bazinele acvatice stagnante sunt invadate de specii de nufăr (alb şi galben), piciorul cocoşului, Hydrocharis morsus ranae, Limnanthemum, Trapa natans, Stratiotes aloides. În apele sărace în nitraţi din unele japşe sau ochiuri de apă dintre plauri apar plantele carnivore Utricularia vulgaris şi Aldrovanda vesiculosa. În stufărişurile compacte se întâlnesc specii ca: Dryopteris thelipteris, Solanum dulcamara, Euphorbia palustris, specii de Carex, dar şi specii rare cum ar fi Acorus calamus sau Calla palustris.

2. PĂDUREA LETEA (2825 ha)
Pădurea, care se dezvoltă în spaţiul interdunelor sub forma unor fâşii late de 10-250 m (haşmacuri) despărţite de spinările dunelor, este alcătuită, în principal, din: stejarul de luncă (Quercus robur), stejarul brumăriu (Q. pedunculiflora), plopul alb (Populus alba), plopul negru (P. nigra), frasinul de luncă (Fraxinus angustifolia), frasinul de baltă (F. pallisiae), părul (Pyrus pyraster), teiul alb (Tilia tomentosa), ulmul (Ulmus foliacea) şi foarte rar arinul negru (Alnus glutinosa), completată de un subarboret bogat (Crataegus monogyna, Ligustrum vulgare, Evonymus europaeus, Cornus mas, C. sanguinea, Rhamnus frangula, R. cathartica, Viburnum opulus, Berberis vulgaris ş.a.). O caracteristică a zonei o constituie abundenţa plantelor căţărătoare (Periploca graeca, Hedera helix, Vitis silvestris, Humulus lupulus, Clematis vitalba) care conferă pădurii un aspect subtropical. În covorul vegetal se întâlnesc şi alte specii rare: volbura de nisip (Convolvulus persicus), brânduşa de nisip (Merendera sobolifera) şi cârcel (Ephedra dystachia). Fauna este reprezentată de codalb (Haliaeetus albicilla), şoimulet de seară (Falco vespertinus), pupăza (Upupa epops), dumbrăveanca (Coracias garrulus), câteva rarităţi herpetologice (Eremias arguta, Vipera ursinii renardi) şi cca. 1600 specii de entomofaună identificate până în prezent.

3. LACUL RĂDUCU (2500 ha)
Zona întinsă pe 2500 de hectare cuprinde lacuri cu apă dulce, alimentate din ultimul braţ al marelui “M”, situate într-o zonă tipică de dezvoltare a grindurilor fluvio-marine dintre Chilia şi Sulina. Bazinele acvatice sunt înconjurate de grinduri marine cu soluri sărace, mobile sau slab fixate cu Elymus sabulosus, Carex ligerica şi Agropyrum elongatum; aici sunt, din belşug, pajişti stepizate cu Salix rosmarinifolia şi Euphorbia palustris sau arii depresionare cu apă temporară, pline de tufe cu Juncus gerardii. Ghiolurile Răducu şi Răduculeţ găzduiesc o ihtiofaună specifică zonei, bine reprezentată şi protejată prin izolarea bazinelor respective.

4. LACUL NEBUNU (115 ha)
Lacul Nebunu şi împrejurimile sale reprezintă o zonă lacustră de mică întindere, caracteristică deltei fluviale ce găzduieşte biocenoze specifice, adaptate la amplitudini mari ale undei de viitură. Sunt asigurate în această zonă condiţii bune de cuibărit pentru anatidae şi pentru hrana limicolelor în lunile de vară. Datorită izolării sale, lacul asigură condiţii optime de reproducere şi creştere pentru ihtiofauna specifică lacurilor de întindere redusă şi adâncime mică.

5. VĂTAFU-LUNGULEŢ (1625 ha)
Cuprinde forme diverse de relief: grinduri, japşe, depresiuni, formaţiuni de plauri plutitori şi fixaţi, pajişti halofile şi este caracterizată, în principal, prin existenţa biocenozelor adaptate la condiţiile de viaţă eurihaline. Complexul de lacuri şi grinduri fluvio-marine reprezintă un important loc de cuibărit pentru stârcul pitic şi cormoranul mic, în colonii mixte de ardeidae.

6. PĂDUREA CARAORMAN (2250 ha)
Zona cuprinde cele mai dezvoltate şi reprezentative dune denudate din deltă şi pădurea Caraorman, dezvoltată îndeosebi în partea sudică a grindului. Alături de un variat arboret de luncă format din plop, frasin şi stejar se poate întâlni subarboret de zălog, Salix, Tamarix etc. Extremitatea sudică a pădurii păstrează exemplare monumentale de stejari cu circumferinţa între 4,20 -4,70 m. Asociaţiile vegetale găzduiesc animale nevertebrate (îndeosebi insecte) şi vertebrate (mamifere). Ca avifaună, în pădure se întâlneşte vulturul codalb (Haliaeetus albicilla) şi corbul (Corvus corax).

7. SĂRĂTURI MURIGHIOL (87 ha)
Apele lacului Sărături Murighiol sunt puternic salinizate de tip cloruro- sulfatic, fiind caracterizate prin marea diversitate a zoo- şi fitoplanctonului. Complexul salmastru găzduieşte colonii de sternidae, aici cuibărind şi piciorongul (Himantopus himantopus), împreună cu cioc-întors (Recurvirostra avosetta), raţa cu ciuf (Netta rufina) şi prundăraşul de sărătură (Charadrius alexandrinus). În timpul iernii, îngheţul tardiv al luciului de apă determină o mare concentrare a limicolelor care găsesc aici adăpost şi hrană abundentă.

8. ARINIŞUL ERENCIUC (50 ha)
Această zonă este singura zonă forestieră din deltă în care arinul negru (Alnus glutinosa) se dezvoltă compact. În ariniş uneori cuibăreşte vulturul codalb (Haliaeetus albicilla).

9. INSULA POPINA (98 ha)
Insula Popina reprezintă un loc de popas important pentru păsările migratoare şi de cuibărit pentru călifarul alb (Tadorna tadorna). Primăvara, în această zonă se pot întâlni păsări de mlaştină, păsări de pădure: privighetoarea roşcată (Luscinia megarhynchos), ciocârlia de Bărăgan (Melanocorypha calandra) etc. Fauna de nevertebrate cuprinde rarităţi ca păianjenul veninos "văduva neagră" (Lactrodectus tredecimguttatus) şi miriapodul gigant (Scolopendra cingulata).

10. SACALIN ZĂTOANE (21410 ha)
Lacurile oferă condiţii ideale pentru cuibăritul lebedei mute şi pentru hrana speciilor limicole, abundente şi pe insula Sacalin unde se află şi cea mai mare colonie de chire de mare (Sterna sandvicensis). Atât luciile de apă cât şi grindurile şi plaja litorală sunt locuri de maximă concentraţie a ornitofaunei în timpul migraţiei de primăvară-toamnă. Insula Sacalin reprezintă zona cea mai importantă de cuibărit, premigraţie şi migraţie, un cartier de iernare important, iar o serie de circa 30 de specii cuibăresc aici.

11. PERITEAŞCA-LEAHOVA (4125 ha)
Caracteristice sunt biocenozele dezvoltate pe nisipurile uscate ale grindurilor, pe nisipurile scăldate de apele mării sau ale lacului Razim precum şi biocenozele adaptate la variaţii mari ale salinitătii. Este o zonă predilectă pentru cuibăritul speciilor limicole, a călifarilor (Insula Bisericuţa) ca şi a laridaelor şi sternidaelor (grinduri halofile) constituind un important refugiu de popas şi hrănire pentru oaspeţii de iarnă. De asemenea, este refugiul preferat în timpul migraţiei diurne pentru populaţia de gâscă cu gât roşu (Branta ruficollis).

12. CAPUL DOLOŞMAN (125 ha)
Zona este importantă pentru conservarea vegetaţiei xerofite, pentru cuibăritul drepnelei negre (Apus apus), pietrarul negru (Oenanthe pleschanka) precum şi pentru protecţia dihorului pătat (Vormela peregusna), a şarpelui rău (Coluber jugularis) şi a şarpelui de apă (Natrix tesselata). Zona are şi o importanţă arheologică, existând aici vestigii ale vechilor civilizaţii.

13. GRINDUL LUPILOR (2075 ha)
Zona reprezintă un important refugiu de cuibărit şi hrană pentru păsări. Îndeosebi în perioada migraţiei de toamnă, zona devine o impresionantă concentrare a ornitofaunei şi, în special, a oaspeţilor de iarnă (gâşte, raţe). Datorită cotelor reduse şi a condiţiilor favorabile, zona are o mare importanţă pentru reproducerea naturală a peştilor din speciile: crap (Ciprinus carpio), şalău (Stizostedion lucioperca), plătică (Abramis brama).

14. ISTRIA-SINOIE (400 ha)
În zonă există o mare varietate de specii de păsări: călifarul alb (Tadorna tadorna), diferite raţe, gâşte şi foarte multe limicole. Din herpetofaună regăsim aici ţestoasa de uscat (Testudo graeca), şarpele rău (Coluber jugularis) şi foarte numeros şarpele de apă (Natrix tesselata). Zona prezintă şi o valoare arheologică deosebită.

15. GRINDUL CHITUC (2300 ha)
Zona este valoroasă pentru configuraţia morfologică caracterizată de succesiunea de cordoane, dune, lacuri, cu predominarea acestora din urmă, orientate pe o direcţie piezişă pe linia actuală a ţărmului şi având o dispoziţie în evantai. Vegetaţia este caracteristică zonelor litorale cu sol nisipos sărăturat şi are importanţă pentru migraţia păsărilor şi pentru iernatul acestora.

16. LACUL ROTUNDU (228 ha)
Lacul Rotundu este un lac tipic din lunca inundabilă a Dunării, complexul lacustru Somova- Parcheş fiind ultima zonă de acest fel neafectată de îndiguiri. Zona lacului Rotundu prezintă interes deosebit, fiind reprezentativă pentru studiul şi conservarea biocenozelor adaptate la amplitudini mari ale undei de viitură, precum şi pentru producerea ciprinidelor.

17. LACUL POTCOAVA (625 ha)
Zona se caracterizează prin existenţa unei colonii mixte de stârci, ţigănuşi, egrete, cormorani mici. Constituie un loc de cuibărit pentru stârcul pitic (Ixobrychus minutus), buhaiul de baltă (Botaurus stellaris), raţa pestriţă (Anas strepera), raţa cu ciuf (Netta rufina), corcodelul cu gât roşu (Podiceps griseigena), vulturul codalb (Haliaeetus albicilla) precum şi loc de hrănire pentru cufundaci, corcodei, cormorani mici, stârci, egrete, raţe lingurar, şoim dunărean etc. Zona constituie loc de refugiu pentru vidre, nurci, hermeline, mistreţi. Fauna piscicolă este reprezentată de o serie de specii periclitate: caracuda (Carassius carassius carassius), linul (Tinca tinca).

18. LACUL BELCIUG (110 ha)
Datorită izolării şi adâncimii mari (circa 7 m) lacul constituie un loc deosebit de favorabil conservării unor specii ale faunei piscicole în pericol de dispariţie (caracuda, linul, văduviţa). Zona este şi un important loc de hrănire pentru numeroase specii din fauna ornitologică reprezentate de stârci, egrete, raţe, etc. În stufăriile înconjurătoare s-a semnalat cuibărind cocorul (Grus grus), specie ameninţată cu dispariţia.




1. PĂDUREA VALEA FAGILOR - REZERVAŢIA FORESTIERĂ LUNCAVIŢA
Pădurea este situată în Munţii Măcinului, lângă Isaccea, în nordul Parcului Naţional Munţii Măcinului. Reprezintă o insulă relictară de fagi, în care se mai întâlnesc tei argintii, ulmi şi arţari. În trecut, denumirea acestei văi era „La Scapeţi”, scapeţii fiind membrii unei secte religioase.

2. PARCUL NAŢIONAL MUNŢII MĂCINULUI
Parcul Naţional Munţii Măcinului este localizat în Podişul Dobrogean şi reprezintă singura zonă din Europa în care ecosistemele caracteristice stepei pontico-balcanice, pădurilor submediteraneene şi balcanice, împreună cu numeroase specii ameninţate cu dispariţia, se dezvoltă pe cei mai vechi munţi din România - munţi hercinici, printre primii formaţi pe continent. Munţii Măcinului s-au format în timpul orogenezei hercinice, care a avut loc în urmă cu 300-400 milioane de ani, motiv pentru care sunt cunoscuţi drept cei mai vechi munţi din ţara noastră. Parcul Naţional Munţii Măcinului are o suprafaţă de peste 11000 de hectare, dintre care 99,7% reprezintă fondul forestier şi 0,3% sunt păşuni. În pădurile din nordul Dobrogei se regăseşte o biodiversitate bogată şi unică în lume, cu ecosisteme complexe forestiere, de stepă şi de silvostepă. Valoarea internaţională a parcului este subliniată prin prezenţa a şase specii de plante incluse în lista europeană a speciilor la categoria “vulnerabil” - între care clopoţelul dobrogean (Campanula romanica), merinana (Moehringia grisebachi), ghiocelul cu frunze îndoite (Galanthus plicatus), garofiţa pitică de stâncă (Dianthus nardiformis). Fauna Munţilor Măcinului, mai puţin studiată, se caracterizează printr-o mare diversitate şi are specii rare şi protejate, cum ar fi broasca ţestoasă - monument al naturii, balaurul dobrogean, vipera cu corn, vulturul pleşuv, ciocănitoarea neagră, dumbrăveanca - toate fiind specii protejate pe plan internaţional.

3. REZERVAŢIA CASIMCEA
Importanţa ştiinţifică a acestei rezervaţii este dată de şisturi verzi şi urmele de activitate biologică, plus prezenţa accidentală a unor specii reprezentative pentru fauna de tip edacara (alge, moluşte). La ora actuală, acestea sunt considerate cele mai vechi urme în viaţă din România. Rezervaţia este traversată de un pârâu afluent al râului Casimcea. Valoarea peisagistică a rezervaţiei este sporită de existenţa unor puncte de perspectivă asupra masivului forestier de la nord şi asupra cursului Casimcei.

4. REZERVAŢIA DEALUL CĂLUGĂRU, IANCINA, COMUNA JURILOVCA
Rezervaţie naturală peisagistică, aria este protejată deoarece prezintă o mare valoare ştiinţifică: ea conservă litoralul fosil al Mării Negre, dinaintea închiderii lagunelor litorale. Aspectul original al rezervaţiei constă în falezele sau malurile stâncoase, cu forme spectaculoase, erodate de apele lacului Razim. Rezervaţia face parte din Podişul Babadag. Valoarea peisagistică este sporită de constrastul între peisajul arin şi suprafeţele acvatice ale lacului Razim, fapt care face ca acest loc să fie unic în ţară.

5. REZERVAŢIA MĂNĂSTIREA COCOŞ, COMUNA NICULIŢEL
Arie protejată naturală mixtă, această rezervaţie este locul în care, conform tradiţiei, cântau cocoşii sălbatici, fapt ce a stat la originea numelui mănăstirii. Rezervaţia este importantă pentru reconstituirea habitatului speciei respective, presupusă a fi Lyrurus tetrix viridanus, cocoşul de mesteacăn silvostepic, în prezent dispărut din Dobrogea.

6. REZERVAŢIA PĂDUREA BABADAG
Unul din principalele obiective ale rezervaţiei mixte Pădurea Babadag îl constituie conservarea, pe o arie restrânsă, a numeroase asociaţii forestiere specifice Dobrogei, slab reprezentate în alte arii protejate. Acestea sunt constituite, în special, din arborete de vârste înaintate, majoritatea peste 100 de ani, cu o structură nederivată, apropiată de cea a pădurilor naturale primare din Dobrogea. Ele constituie şi unele dintre puţinele păduri seculare ce s-au mai păstrat în această provincie. Totodată, reprezintă păduri-martor în care s-au desfăşurat studiile ecologice din anii '70, în cadrul programului internaţional “Omul şi biosfera”, MAB-UNESCO. Selectarea acestora pentru studiile respective constituie o dovadă în plus a valorii lor ecologice de nivel internaţional.