Aţi uitat parola?

Astazi: Ceaţă
17
°C
Ceaţă




Căutare avansată »
Printeaza




Navigare în acest articol:

Tradiţii
româneşti

Meşteşuguri
tradiţionale

Mâncăruri şi băuturi
locale






BOBOTEAZA LA ROMÂNI
Creştinii ortodocşi prăznuiesc Botezul Domnului sau Boboteaza, adică Arătarea lui Dumnezeu şi a Mântuitorului Hristos în lume, pe data de 6 ianuarie. Sărbătoarea reprezintă botezul prin scufundarea de trei ori în apa Iordanului a Mântuitorului Iisus Hristos de către Sfântul Ioan Botezătorul. De Boboteaza are loc prima Teofanie - arătarea Sfintei Treimi, de la venirea în lume, ca om, a Fiului lui Dumnezeu. Sărbătoarea mai este cunoscută şi drept Ziua sfinţirii apelor. La români, Botezul Domnului cuprinde motive specifice Sărbătorilor de Crăciun: în unele zone se colindă, se fac şi se prind farmecele şi descântecele, se află ursitul fetelor nemăritate, se fac proorociri ale timpului şi belşugului în noul an. Ritualurile creştine şi precreştine - precum agheasma, umblatul preoţilor cu botezul şi scufundarea crucii în apă sau aprinderea focurilor - au menirea de a alunga spiritele rele şi de a sfinţi apa. În bisericile şi mănăstirile româneşti se sfinţeşte “Apa cea Mare”, numită popular agheasma mare. Se spune că, odată cu sfinţirea apei cu care preoţii botează casele creştinilor, sunt sfinţite toate apele Pământului. Agheasma mare se face atât în ajunul Bobotezei, cât şi în ziua de 6 ianuarie, după săvârşirea liturghiei, când se sfinţeşte apa pe care creştinii o iau acasă pentru tot anul. Se spune că apa sfinţită de Bobotează rămâne mult timp curată, cu un gust proaspăt, ca şi cum ar fi scoasă de curând din izvor. Biserica Ortodoxă Română îi sfătuieşte pe credincioşi să păstreze agheasma într-un vas curat şi la loc de cinste şi să guste din ea pe nemâncate şi cu multă cuviinţă, în zilele de ajunare şi de post sau cu ocazia marilor Sărbători, dupa ce vin de la biserică. Practica specifică zilei de 6 ianuarie se leagă de alungarea spiritelor rele în lăcaşurile lor subpământene, purificarea văzduhului prin zgomote, stropitul cu agheasmă a vitelor, caselor, construcţiilor anexe.

Sus

DRAGOBETELE CEL NĂVALNIC
Fiu al Babei Dochia, Dragobetele este sărbătorit pe 24 februarie. Sărbătoarea de Dragobete este considerată echivalentul românesc al sărbătorii “Valentine's Day”, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii. Probabil că 24 februarie însemna pentru omul arhaic începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, ursul iese din bârlog, păsările îşi caută cuiburi, iar omul trebuia să participe şi el la bucuria naturii. Entitate magică asemănătoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferenţiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiţia catolică, fiind un bărbat chipeş, un neastâmpărat şi un năvalnic. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un peţitor şi un naş al animalelor, românii au transfigurat Dragobetele în protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, aşa cum şi păsările “se logodesc” în această zi.

Sus

OBICEIURI DE PRIMĂVARĂ
Există o serie de obiceiuri specifice practicate în seara de “Lăsatul Secului” de Paşte (începutul perioadei de post), în Sâmbăta de Florii (Sâmbăta Sf. Lazăr) sau după Paşti. Desfăşurarea lor evidenţiază trei elemente care capătă funcţii magice în acest context: apa, focul, ramura verde. Obiceiurile practicate în seara de “Lăsatul Secului” pentru Postul Mare, de Paşti (“Olaria”) aveau în centrul desfăşurării focul. Obiceiul consta în aprinderea pe dealuri a focurilor făcute din resturi vegetale, din furajele consumate de animale în timpul iernii, adică ale anului care şi-a încheiat ciclul. Prin ardere, totul se purifică, pentru a face loc noii vegetaţii. Gestul rostogolirii pe dealuri a roţilor de căruţă învelite în paie avea acelaşi sens al purificării a tot ce a fost rău pentru colectivitate şi, totodată, simboliza cursul Soarelui pe cer. Aceste practici trimit spre cultul vegetaţiei, dar şi al soarelui, fără de care nimic nu poate regenera, nu poate exista. Astăzi, obiceiul se mai practică la Visterna, Niculiţel şi Izvoarele. De asemenea, săritul peste foc al flăcăilor trimite spre un rit de iniţiere al tinerilor care puteau fi, astfel, consideraţi bărbaţi. În desfăşurarea obiceiului numit “Lăzărelul” (se practică în localitatea Izvoarele), care are loc în Sâmbăta Floriilor/Sâmbăta Sf. Lazăr, întâlnim, de asemenea, cultul vegetaţiei. Obiceiul are o frecvenţă redusă pe teritoriul României, iar în nordul Dobrogei s-a practicat numai într-o localitate cu populaţie grecească. Interesant este faptul că se manifestă şi astăzi. Obiceiul e o întruchipare folclorică a eroului vegetaţional.
Cântecul mărturiseşte că Lazăr pleacă la pădure pentru a aduce vegetaţie pentru animale. În urma unui accident, moare. Mama şi fecioarele din sat îl plâng. Gestul lor face ca din mormântul lui Lazăr să crească un copac cu ramuri ample. Astfel, eroul se transformă într-o vegetaţie bogată în urma unei morţi violente. Întâmplarea trimite spre mitul zeului vegetaţiei, care moare şi învie.

Sus

OBICEIURI DE DUPĂ PAŞTI
Paparuda este un obicei care se practică în a treia zi de Paşti în localităţile Niculiţel, Luncaviţa, Jijila, Văcăreni, dar şi în mare parte din sudul României. Are drept rol invocaţia către ploaie, iar un gest ce trebuie respectat în ritual este stropitul cu apă a celor care participă în alai. Grupuri de tinere sau de femei bătrâne, împodobite cu flori sau cu ramuri verzi, intră din gospodărie în gospodărie. Ele cântă pentru ploaie şi dansează. Apoi sunt udate de gazdă sau se udă între ele cu apă rece. Stropitul cu apă reprezintă un gest de magie, prin analogie. În mentalitatea arhaică şi tradiţională se consideră că imitarea ploii era suficientă pentru producerea ei. De asemenea, se consideră că “masca verde” reprezintă spiritul antropomorf al vegetaţiei, ce se va regenera odată cu căderea ploilor. Se credea că purtarea “măştii verzi” (flori, frunze) va influenţa bogăţia culturilor. Tot după Paşte şi într-o corelare cu “Paparuda” se practică şi obiceiul numit “Caloianul”. Acest obicei trimite, ca şi “Lăzărelul”, spre ritul zeului care moare şi învie. O păpuşă realizată din lut era îngropată şi lăsată în câmp şi era deshumată (după 9-40 zile), apoi ruptă în bucăţi ce erau aruncate pe câmp. Îngropat în pământ, “Caloianul” (aşa era numită păpuşa de lut) influenţa, asemenea zeului antic, belşugul culturilor şi regenerarea vegetaţiei. Toate aceste ritualuri sunt, de fapt, dedicate fertilităţii pământului şi bunăstării recoltelor.

Sus

OBICEIURI DE IARNĂ
Aceste obiceiuri ale anotimpului rece au menirea de a fixa o etapă, de a marca trecerea de la anul vechi la anul nou şi de a răspândi preocupările majore ale vieţii satului din care individul făcea parte integrantă. Această secvenţă de timp stă sub semnul festinului şi reprezintă o situaţie limită, un prag pe care omul arhaic (şi apoi omul modern) a încercat să o depăşească, prin manifestări ale unui întreg sistem de mentalităţi şi credinţe. Gestul magic, dansul ritualic şi comportamentul ludic sunt elemente constituante ale ceremonialului de sărbătoare întâlnite în obiceiurile cu măşti (numite în Dobrogea “Moşoiul” - se practică şi astăzi numai la Luncaviţa în seara Ajunului de Crăciun, sau “Oleleu”) ori în jocurile cu măşti întâlnite, în genere, în România (“Ursul”, “Capra”, “Brezaia”).
Acestea se practicau în aproape toate satele din România, în unele de-a dreptul fastuos. În zona Deltei, astăzi se mai păstrează astfel de obiceiuri în Greci, Niculiţel, Enisala.

Sus




PICTURĂ DE ICOANE PE LEMN / STICLĂ, ICOANE LIPOVENEŞTI
Localităţi unde se întâlneşte: Tulcea, Jurilovca, Slava Cercheză. Icoana a reprezentat mereu o parte componentă a sufletului ţăranului român. Toate activităţile pe care el le desfăşoară trebuie să se afle sub semnul binecuvântării dumnezeieşti. Icoana este nelipsită din casa tradiţională, fiind folosită ca obiect de cult sau cu scop decorativ şi religios, cum este cazul icoanelor pictate pe lemn sau sticlă.

Sus



ŢESĂTURI / CUSĂTURI
Localitaţi unde se păstrează cel mai bine tradiţia: Cerna, Luncaviţa. Ţesutul şi cusutul pentru familie făceau parte dintre îndeletnicirile de bază ale femeii române. De la piese de port cotidian, la cele de sărbătoare, şi până la textilele care “îmbracă” locuinţa, totul era lucrat de mâini harnice şi măiestre.

Sus

OLĂRIT
Localităţi unde se întâlneşte olăritul: Dorobanţu, Cârjelari. Olăritul se practica încă din vremuri străvechi, mărturie stând frumoasele vase de ceramică din epoca neolitică, perioadă în care s-a dezvoltat o civilizaţie remarcabilă. Vasul se formează prin aşezarea bulgărelui de argilă înmuiat pe roata olarului, pe care meşterul o roteşte cu piciorul, iar cu mâinile modelează bucata de lut şi dă forma dorită vasului.

Sus



SCULPTURA ÎN LEMN
Localităţi unde se practică: Tulcea, Niculiţel, Ciucurova. Lemnul a constituit dintotdeauna un material sensibil în care meşterul popular a pus atât îndemânare, cât şi simţ artistic. Materia primă s-a supus mâinii pricepute a omului, dând naştere unei cuprinzătoare game de obiecte - de la cele mici, de uz personal, până la obiecte decorative pentru locuinţă, obiecte de uz gospodăresc (scaune, măsuţe, recipienţi folosiţi în bucătărie) şi obiecte de cult.

Sus

ÎMPLETITURI DIN RĂCHITĂ ŞI PAPURĂ
Localităţi unde se practică: Tulcea, Chilia Veche, Luncaviţa, Somova, Topolog, Mahmudia. Arta împletiturilor este foarte veche, precede arta ţesutului şi pe cea a ceramicii. Împletiturile se realizează din nuiele, paie, pănuşi, răchită, papură. Se confecţionează obiecte uşoare, rezistente, delicate, cu o textură frumoasă. Din nuiele se fac coşuri de diferite mărimi şi forme, cu utilizări diverse. Coşurile pentru cărat struguri, peşte, fructe, legume se fac din nuiele crăpate de alun.

Sus



FIERĂRIE
Localităţi unde se practică: Topolog, Enisala, Agighiol, Niculiţel, Baia. Apariţia fierariilor a luat amploare încă din secolele XVI-XVII, fiind puternic încurajată şi de aşezarea strategică. În atelierele săteşti de fierărie se confecţionau obiecte necesare locuitorilor. Aici se lucra fierăria de căruţă, se făceau potcoave şi se confecţionau unelte agricole. Tot aici se lucra şi feroneria de uz casnic (pirostrii, vătraie, cârlige de paie, cuţite pentru tăiat furaje, topoare, satâre, incuietori de uşi şi dulapuri).

Sus

ROTĂRIE
Localităţi unde se păstrează tradiţia: Niculiţel, Enisala. Rotarii erau meşteşugarii care, la sate, construiau căruţe şi care, sau piesele de schimb pentru aceste vehicule gospodăreşti ţărăneşti. Meşteşugarii rotari confecţionau piesele din esenţa de lemn cea mai potrivită rolului în angrenajul vehicului.

Sus



DOGĂRIE
Localităţi unde se practică dogăria: Niculiţel, Isaccea, Izvoarele, Casimcea, Luncaviţa. Dogăria este un meşteşug care s-a dezvoltat pe baza necesităţilor oamenilor. Pentru vasele duse la piaţă, dogarul cerea în schimb produse agricole şi, mai rar, bani. Dogarii fac două categorii de vase: cioplite dintr-o bucată, şi, respectiv, din doage: polobocul, budaiul, bota, cofa, găleata, doniţa, ciubarul, butoaiele, căzile, balera, putina, lingurile, caucul, albia.

Sus

ŢESUTUL LA RĂZBOIUL ORIZONTAL
Localităţi unde se păstrează tradiţia: Enisala, Cerna. Războiul de ţesut orizontal este cel mai primitiv dintre cele patru tipuri de războaie. Este format, simplu, din două bare de lemn între care se întind firele de lână în sens longitudinal. În timpul lucrului, firele de urzeală se menţin întinse datorită celor doi suporţi plasaţi la extremităţile celor două bare şi aşezaţi pe sol.

Sus




Dacă aveţi plăcerea să vă preparaţi singuri meniuri tradiţionale din Delta Dunării, iată în continuare câteva sugestii. Mâncărurile de mai jos se află de obicei în meniurile tuturor restaurantelor din zonă.

SALATĂ DE ICRE
Cele mai bune icre de peşte de apă dulce sunt, pentru această salată, icrele de ştiucă şi de crap. Dacă aveţi norocul să daţi peste un peşte cu icre, acestea se scot cu grijă, se curăţă de pieliţe şi se sărează. Se pot folosi după câteva zile de la conservare.
Ingrediente: 200 gr. icre, 200 gr. ulei, zeamă de lămâie, ceapă tocată foarte fin
Mod de preparare: Icrele se pun într-un castron cu puţină zeamă de lămâie şi se încorporează uşor uleiul, amestecând cu o lingură de lemn într-o singură direcţie. Din când în când, se mai adaugă zeama de lămâie după gust. Consistenţa acestei salate trebuie să fie cea a unei maioneze bine legate. La final, se adaugă ceapa fin tăiată.

Sus

BORŞ DE PEŞTE “CA ÎN DELTĂ”
Un borş de peşte făcut după reţeta din Deltă are câteva secrete. În primul rând, peştele gătit trebuie să fie gras (crap, somn, sânger, caras) şi slab, deopotrivă (ştiucă, biban, şalău). Primăvara, o coadă de scrumbie e delicioasa în combinaţie. La peştele mare se taie capetele şi cozile şi, împreună cu peştele mic, se pregătesc de ciorbă. Se pune ceaunul pe foc cu apă puţin peste cantitatea de peşte. Se taie ceapa mărunt, se adaugă la fiert, alături de cartofii curăţaţi şi tăiaţi cuburi. Când legumele s-au pătruns, se adaugă încet peştele cu roşii tăiate şi ardei graşi. Pe când peştele începe să fiarbă, se pun o lingură de sare şi două de oţet. La final, sarea şi oţetul se pot potrivi după gust şi se adaugă verdeaţa tocată mărunt. Unul din secretele unui borş pescăresc delicios este că peştele trebuie să fie foarte proaspăt şi diversificat, legumele puţine, dar bune, şi acreala din final să se facă numai cu oţet. Localnicii mai spun că borşul cel mai bun se face cu apă din Dunăre, dar acest lucru este mai mult o legendă, reflectând probabil modul arhaic în care borşul se prepara în vechime. Când totul e gata, se serveşte mai întâi peştele scos pe un platou cu mujdei de usturoi, apoi vine ciorba dreasă şi ea cu mujdei.

Sus

CRAP CU CAŞCAVAL
Ingrediente: 1,5 kg crap, 0,25 kg caşcaval, 300 gr. unt, sare;
Mod de preparare: peştele curăţat, spălat şi lăsat în sare o jumătate de oră, se aşează în tavă pe nişte beţisoare. Se umple burta peştelui cu bucăţi de unt şi caşcaval ras. Deasupra se pune unt neîncălzit şi caşcaval ras. Se dă la cuptor, până ce peştele este bine pătruns şi frumos rumenit. Se serveşte fierbinte, cu unt proaspăt deasupra.

Sus


CRAP LA CUPTOR
Se alege un crap, nu mai mare de două kilograme, care să încapă în tava cuptorului. Se curăţă şi se taie pe şira spinării, până se desface ca o carte. Se aşează pe o tavă, în ulei, un pat de cartofi tăiaţi rondele subţiri, pe care, deasupra, se aşează peştele cu burta în sus. Se unge cu ulei şi se dă la cuptor până se pătrunde şi se reuneşte uşor. Se pisează usturoiul cu sare şi piper şi se amestecă cu suc de roşii şi, opţional, cu vin alb. Sosul astfel obţinut se toarnă peste peşte şi cartofi, astfel încât să-i cuprindă. Se bagă înapoi la cuptor şi se mai coace aproximativ 15 minute, pentru ca aromele să se întrepătrundă. Se serveşte fierbinte.

Sus

MĂMĂLIGĂ
Ingrediente: 2 ceşti pline de mălai, 4-5 ceşti de apă, o linguriţă sare;
Mod de preparare: mămăliga buna se face în ceaun. Se pune ceaunul cu apa la fiert. Se pune sare şi se presară puţin mălai. Când clocoteşte apa, se toarnă mălaiul, tot dintr-o dată, despicându-l cu făcăleţul. Se lasă să fiarbă jumătate de oră, apoi se amestecă bine. Se turteşte puţin cu dosul unei linguri de lemn înmuiată în apă, se mai lasă să răbufnească de câteva ori, apoi se rastoarnă pe o farfurie groasă sau pe un fund de lemn rotund, special pentru mămăligă. Se poate servi cu peşte, lapte, brânză, smântână, slănină sau dulceaţă.

Sus

PUI DE BALTĂ
Ingrediente: Pulpe de pui de baltă 1 kg, făină 0,15 kg, ouă 0,25 kg, pesmet 0,25 kg, ulei 0,2 kg, sare 0,03 kg;
Mod de preparare: pulpele de pui de baltă se spală şi se sărează. Ouăle se spală, se dezinfectează şi se trec prin jet de apă rece. Făina şi pesmetul se cern. Pulpele de pui de baltă se trec prin făină, ou bătut şi pesmet şi se prăjesc în ulei. Preparatul se prezintă pe platou sau farfurie.

Sus


RACI FIERŢI CU MUJDEI DE USTUROI
Racii trebuie să fie vii pentru această reţetă. O oală cu apă se pune la fiert (apa să fie suficientă să cuprindă racii). Se adaugă 1-2 linguri de sare. Se pune apa la foc iute. Când clocoteşte, se aruncă racii înăuntru, bine spălaţi în mai multe ape şi scurşi. Se ţin pe foc în jur de 5 minute, socotite din momentul în care au dat în clocot. Când sunt gata, racii devin roşii. Se lasă să se răcească în apa lor. Se servesc cu mujdei (sau pastă) de usturoi. Pasta de ustroi se prepară astfel: se curăţă 1- 2 căpăţâni de usturoi şi se zdrobesc bine cu sare, până se formează o pastă fină. Din acest moment, se încorporează uleiul treptat, ca la maioneză, adăugând, din când în când, câte puţină apă, pentru a regla consistenţa mujdeiului. La sfârşit se adaugă şi puţin oţet, în funcţie de gust.

Sus

ROŞII UMPLUTE CU PASTĂ DE PEŞTE
Ingrediente: 10 roşii nu foarte coapte, 1 kg păstrăv, 1 lingură margarină, sare, piper după gust, 1 linguriţă muştar, mujdei de usturoi după gust;
Mod de preparare: se curăţă peştele şi se pune la fiert. Între timp, se golesc roşiile de conţinut şi se pun cu gura în jos, să se scurgă bine de zeamă. După ce peştele a fiert, se curăţă de oase şi se trece prin maşina de tocat. Se amestecă apoi cu margarina, muştarul, mujdeiul şi se “potriveşte” cu sare şi piper. Cu aceasta pastă se umplu roşiile.

Sus

ŞALĂU LA GRĂTAR
Ingrediente: 200 gr. şalău, 5 gr. unt, sare;
Mod de preparare: şalăul curăţat se fierbe în câteva clocote la foc încet, apoi se scoate şi se frige la grătar. Se ia cu grijă, să nu se sfărâme. Se serveşte cu untul deasupra şi diferite garnituri de legume.

Sus



SARAMURĂ DE PLĂTICĂ “CA ÎN DELTĂ”
Ingrediente: 1-2 plătici (1,5-2 kg), o căpăţână de usturoi, două linguri de untdelemn, doi ardei iuţi, sare, apă;
Mod de preparare: se curăţă peştele de solzi, se scot intestinele, se taie capul şi coada, se spală în apă rece şi se pune pe un prosop curat, pentru a se scurge de apă. În acest timp, pe aragaz se pune la încins o tablă, pe care se presară sare până acoperă toată suprafaţa acesteia. Până se încinge bine tabla, se ia peştele şi se fac crestături, cu un cuţit bine ascuţit, la distanţă de 2-3 mm una de alta, perpendiculare, pe toată lungimea peştelui. Peştele astfel crestat se tăvăleşte prin mălai şi se pune pe tabla bine încinsă. Se coace bine pe ambele părţi, se răzuie cu un cuţit de mălaiul ars, se pune într-o cratiţă mare, se acoperă cu apă şi se pune pe aragaz să dea un colocot. Separat, se pregăteşte mujdeiul de usturoi frecat bine cu untdelemnul (în care se rup cei doi ardei iuţi), care se toarnă peste peşte, după ce s-a luat de pe aragaz. Se poate servi cald cu mămăligă rece sau rece cu mămăligă caldă.

Sus

SCRUMBIE LA GRĂTAR
Ingrediente: 1 kg scrumbie, sare, piper, 100 ml ulei, cimbru;
Mod de preparare: curăţaţi şi spălaţi scrumbia în apă rece. Puneţi sare şi lăsaţi să stea pentru 15 minute. Luaţi o foaie de pergament şi, după ce aţi uns peştele cu ulei, împachetaţi peştele. Puneţi pe grătar când jăraticul este uşor încălzit. După 15 minute, atunci când este gata, scoateţi coada şi capul peştelui, apoi dezosaţi-l. Se aranjează pe o tavă cu verdeaţă şi garnitură. Se poate servi cu sos de usturoi.

Sus

ŞNIŢEL DE PEŞTE
Ingrediente: 1,5 kg peşte mare, 2 ouă, 150 gr. pesmet, ulei;
Mod de preparare: se fierbe peştele, se răceşte, se taie în felii, apoi fiecare bucată se înmoaie în ou, se trece prin pesmet, prin ulei, din nou prin pesmet şi se prăjeşte în ulei bine încins. Se serveşte cu diverse garnituri.

Sus


ŞTIUCĂ UMPLUTĂ
Ingrediente: 1 ştiucă mare, 1 felie pâine albă, 2 linguri ulei, 2-3 ouă, verdeaţă (pătrunjel, mărar etc.), 1 morcov, sare şi piper;
Mod de preparare: se curăţă o ştiucă mare de solzi, se scot măruntaiele cu grijă, se spală, se freacă uşor cu sare şi se pune deoparte. Carnea se ia de pe oase, se trece prin maşina de tocat împreună cu miez de pâine albă, înmuiat în lapte şi stors. Se adaugă în compoziţie 2 linguri de ulei, 2-3 ouă, verdeaţa tocată mărunt, morcov ras fin, piper şi sare. Pielea se umple cu umplutura astfel preparată şi se recreează ştiuca. Se fierbe sau se dă la cuptor până se rumeneşte. Se serveşte caldă, cu diverse garnituri de legume, ca fel principal sau rece, cu lămâie, ca şi aperitiv.

Sus

CHIFTELE DE PEŞTE
Ingrediente: 700-800 gr carne de peşte de Dunăre fără multe oase, în special ştiucă; 50 gr. miez de franzelă, 50 gr. de ceapă, 2-3 căţei de usturoi, 1-2 ouă, piper, sare, mărar, pătrunjel;
Mod de preparare: carnea de peşte se trece prin maşina de tocat (circa 300 gr.) împreună cu ceapa tocată şi călită 1 minut cu 2 linguri de ulei, franzela înmuiată în apă, stoarsă bine şi usturoiul. Se adaugă ouăle, verdeaţa tocată mărunt şi condimentele. Se ia din compoziţie câte o linguriţă, se formează chiftele rotunde, care se prăjesc în ulei până se rumenesc frumos pe fiecare parte, la foc potrivit. Se servesc calde, ca fel principal, cu diferite garnituri sau cu sos de roşii. Se pot servi şi reci ca aperitiv.

Sus

CRAP PE VARZĂ
Crapul se curăţă, se porţionează, se sărează, apoi se prăjeşte în ulei până se rumeneşte uşor. Se scot bucăţile de peşte şi se pun deoparte. Varza (proaspătă sau murată) se taie fideluţă şi se căleşte în ulei, împreună cu roşii sau pasta de tomate dizolvată în puţină apă , cu piperul boabe, foi de dafin şi cimbrul. Se amestecă componentele şi se lasă să fiarbă aproximativ 30 minute. Într-o tavă se aşează jumătate din cantitatea de varză călită, pe care se pun bucăţile de peşte. Se acoperă peştele cu restul de varză şi se introduce tava la cuptor pentru aproximativ 30 minute. Se serveşte fierbinte, cu pâine proaspătă sau mamaligă.

Sus

VINURI ŞI LICORI LOCALE
Cum o băutură bună dă savoare mâncării şi bucură simţurile, vă recomandăm următoarele vinuri locale:
  • Fetească Regală, Merlot, Sauvignon - din Podgoria Istria-Babadag
  • Merlot, Pinot Noir, Fetească Regală, Aligote, Muscat Ottonel, Sauvignon Blanc, Riesling - din Podgoria Sarica Niculiţel.


(Ţinutul în care ne găsim oferă condiţii dintre cele mai bune atât pentru producerea vinurilor, cât şi a strugurilor de masă. Datorită climatului, pot fi cultivate aici chiar şi soiurile pentru stafide.)

ALTE BĂUTURI LOCALE
Băuturile tradiţionale locale, produse de regulă în gospodării şi servite adeseori ca aperitiv, sunt ţuica, obţinută prin fermentarea şi distilarea prunelor, şi rachiul de fructe, obţinut din caise, cireşe, corcoduşe, piersici, vişine sau zarzăre (şi care împrumută aroma corespunzătoare fructului folosit). De obicei, gradul de alcool obţinut prin folosirea aşa-zis-ului “cazan de ţuică”, poate atinge chiar şi 40 grade.

Sus